"Preafrumoasa Naşedar"

Soarele-ncins e-ncremenit în boltire.
O cocoaşă de aur; revarsă tărie şi-orbire.
Hapuc clocotit cu dungi înnegrite
Aruncă din slavă raze topite.

Pietre negre, fripte şi mute
Ziduri ciobite, portice şi cripte.
Izbite de stele şi mistuite-n ţărână,
Uitate, se-nfioară-n nisipuri şi tină.

Huma e ţăndări suflată de vânt,
Amfore seci şi lire muţite de cânt.
Coloane şchioape cu cârlige în litere
Sunt găunoase cu cuiburi de vipere.

Altare stinse-n mozaicuri albite
Se-nalţă în colţuri cu trepte tocite.
De-acolo e-n faţă poarta cea mare
Ce-nfruntase odată curenţii de sare.

Mai jos, nisipul ascuns între pietre
Aduce aminte de ce nu mai este.
În gropi măcinate de marea cea mare,
S-odrăslesc grâne-n inele de soare.

Zile ce fug şi nopţile reci
Se-mistuie-ntruna, se-adună şi trec.
Cetatea creşte adânc în tina cea spână,
Iar din prafuri uscate naşte o mână.