Femeia-i alene culcată pe-o parte
Iar patu-i e plin de perine moi.
Gingaşe în mâna cea dreaptă,
Ghirlande-i atârnă de struguri de soi.

Pe piatra albă, uşor încondeiat
Cu litere de aur e-un scris întortocheat:
"Vei citi acum povestea,
Chiar de eşti un sol barbar,
Vei fi chiar acum în faţa
Preafrumoasei Naşedar!"

Un muget prăvalnic adâncul aprinse
Şi-n talazuri de praf văzduhul cuprinse.
Înghiţind totul în gropi ce se cască,
Rod piatra cea neagră şi clisa de iască.

Totul şi ziduri cad în genune
Dar pereţi noi se-arată ca prin minune.
Cetatea renaşte şi cerul striveşte
În zgomot de haos oraşul clădeşte.

Valea stropită cu vii spre hotar
E-umplută cu piatră şi iarbă de-amnar.
Nisipiul se strânge şi piatra aşează
În maluri şi ţărmuri spre-apus şi amiază.

Zidul cel  falnic străpuns în porţi două,
Se-mbracă în steaguri şi sabie nouă.
Cerul şi apa-nfrăţită ca fierul de foc,
Zboară-n corăbii cu pene-ncrustate şi cioc.